#busteni

30,193 posts

„Nu sunt mulţi care să ştie că, din primul lui mariaj, din tinereţe a avut un fiu. Singurul lui copil. Îl chema Aurel. Era deştept, era frumos, era talentat, era student la Arhitectură şi iubea o fată, colegă cu el de studii, originară din comuna Sîmboteşti, a fostului judeţ Râmnicu-Sărat. Plecase în vacanţa de Paşti din 1940, să petreacă sărbătorile la părinţii fetei care erau nişte ţărani mai cuprinşi; şi acolo, drama pe care nimeni n-a putut-o dezlega. Fiul lui Cezar Petrescu şi-a ucis iubita şi apoi s-a sinucis. N-a lăsat nici o explicaţie a gestului şi taina a dus-o cu el în mormînt. Nu l-am văzut Pe Cezar Petrescu niciodată atât de destrămat şi atât de gârbovit ca sub plumbul acestui imprevizibil epilor. M-a rugat să mă duc să mă ocup de problemele înhumări şi am făcut-o, cu toată greutatea, ca să-l cruţ de o realitate care nu mai putea fi modificată şi ca să-şi poată evalua, salva imaginea copilului dragostei lui dintâi, poate printr-un miracol, încă undeva, viu." La solicitarea lui Cezar Petrescu, această dramă nu a fost consemnată în presa vremii. #conacul Cezar Petrescu #muzeu #casa #art #book #traditional #memorial #rustic #ceramics #covoruloltenesc #birou de iarnă #perdele #panza topită #transilvania #casamemoriala #mioarapopaphotography #mioarapopa 🇹🇩 #busteni #prahova #horia #closca #crisan #memories
I'll be watching you... 🎶 #eye in the sky...💖 #moody #caraiman #bucegi 😗 #carpathian #mountains #busteni #visit #romania 🇷🇴#travel #photography
load more posts