#dependentdefericire

8,387 posts

🌹.• ochii tatei, cuvintele lui adunate de prin viață, poate de la tine . . florile din curte pe care le udai și le săpai așa cum doar tu știai bolta care ne umbrește gândurile vara și ne facem să salivăm după cei mai înnebunitor de dulci struguri căpșunile din grădină, pe care le mâncai pe nerăsuflate eros, cățelul meu, pe care tu îl alintai în fel și chip și el dădea din coadă pe lângă "tălică" casa noastră, m a m a i e, patul tău, locul tău de la masă, locul tău de pe banca de la poartă toate acestea îmi aduc aminte de tine în fiecare zi, îmi aduc aminte cât de frumoasă era viața cu tine îmi lipsești până la Dumnezeu .. e tare lung drumul până la el îmi lipsești de simt că nu mai pot suporta durerea sufletului, lacrimile inimii dorul de tine e amar și asupru, abia îl mai pot suporta în piept, pe umeri zâmbetul meu din imagine e pentru tine, pentru viața ta petrecută alături de mine, de noi toți și florile sunt pentru inima și sufletul tău și mai ales pentru ochii tăi cândva înnebunitori de senini și albaștri precum cerul și . . și mai ales pentru zâmbetul tău rupt din rai și "știrb". . căci așa îți mai spuneam eu și tu râdeai cu gura până la urechi așa știrbă.. și îmi răspundeai pe măsură îmi lipsesc toate glumele tale, îmi lipsesc toate momentele în care stăteam amândouă în camera mea și povesteam și mă întrebai atâtea . . azi sufletul meu nu mai are cui să i le spună, doar ție în gând, sper, sper că mă auzi . . îmi lipsești și o să îmi lipsești o viață îmi e dor să te îmbrățișez, îmi e dor să îți povestesc, îmi e dor să râdem împreună, îmi e dor să îmi faci cafea, îmi e dor să stăm împreună la poartă pe bancă, îmi e dor de glasul tău, de glumele tale, de învățările tale, îmi e dor să te aud și să te zăresc prin casă, îmi e dor de tine așa cum erai tu, ruptă din rai și cel mai tare o să îmi fie dor în ziua în care o să fiu măreasă, căci se apropie și eu nu știu cum o să fie fără tine și fără tataie P. a fost o binecuvântare să te am în viața mea un dar de la Dumnezeu . . te iubesc, vă iubesc, de aici de pe Pământ, așa cum Dumnezeu iubește universul și pe noi toți •. 🌹 #oilustratoarevisătoare
You got all the feelings of summer, You got all the feelings of the lovers And the liquor flows All through our veins again. 🎶 . . . . . #dependentdefericire #sollarcollective #exploreobserveshare #gominimal #subjectivelyobjective #odtakeovers #ourmag #noicemag #hippomag #collecmag #la_minimal #nowherediary #knowthismind #justgoshoot #visualcreators #artofvisuals
load more posts